Stimate Vizitator!
Bine ați venit pe pagina web Terran Sisteme de Învelitori SRL!

Ce se întâmplă dacă perseverenţa unei familii rezistă de-a lungul mai multor generaţii?

În anul 1920, tatăl meu, Kálmán Mészáros, un om cu spirit întreprinzător, a început să fabrice ţigle de acoperiş în Ungaria de Nord (Slovacia de astăzi).

Atunci încă nu putea prevedea că mica întreprindere, care avea doar câțiva angajaţi, va depăşi cadrul familiar şi în anul 2010 va deveni o companie de nivel european prezentă în nouă ţări, cu aproape 250 de angajaţi.

El ar fi cu siguranţă încântat şi de faptul că vocaţia pe care o considera atât de importantă a fost moştenită din generaţie în generaţie, dar şi că întreprinderea pe care a fondat-o se află în continuare în proprietatea familiei sale.

În anul 1973 am preluat conducerea firmei lăsată moştenire de părinţii mei, ca cel mai tânăr membru al familiei. Performanţa uzinei noastre, care la început a funcţionat în condiţii de manufactură, a început să crească substanţial în anul 1993, când am achiziţionat o linie de fabricaţie cu exploatare continuă. Aceasta – deşi a fost operată manual – a permis o producţie anuală de 1 milion de țigle de beton.

Dezvoltarea tehnologică într-adevăr accelerată, conform exigenţelor epocii, a demarat după anul 1997, odată cu participarea celei de-a treia generaţii la activitatea întreprinderii familiale. În ultimul deceniu familia a construit patru uzine complet automatizate, care aplică cele mai moderne tehnologii de fabricaţie, în localităţile Bóly, Kunszentmiklós, Câmpia Turzii, respectiv Farkasd (Vlčany, Slovacia). În anul 2012 am început construirea unei noi hale de fabricaţie la Bóly, unde în prezent funcţionează una dintre cele mai moderne linii de producție din regiune.

Principala noastră mândrie este nivelul tehnic şi tehnologic al firmei noastre, despre care putem spune că este de prim rang în Europa Centrală.

În zilele noastre în Ungaria sunt foarte rare întreprinderile aflate în proprietate exclusiv maghiară, iar în segmentul învelitorilor această afirmaţie este valabilă doar pentru compania noastră. Considerăm un succes enorm faptul că Terran se află deja de 100 de ani, de-a lungul a trei generaţii, în proprietatea familiei noastre.

Baza sistemului de valori Terran constă încă de la început în inovaţia continuă şi calitatea durabilă, atât în privinţa produselor noastre cât şi la nivelul relaţiilor cu partenerii.

Mészáros Vilmos

Mészáros Vilmos aláírása

Dr. Mészáros Vilmos

Am considerat întotdeauna că noi nu doar fabricăm şi comercializăm ţigle din beton, ci oferim protecţie oamenilor, asigurăm atmosfera călduroasă a caselor și decorăm exteriorul lor, reflectând prin aceasta simţul estetic personal al fiecăruia – pentru ca fiecare să se simtă şi mai confortabil în lume, ca în propria casă.